Informații generale
Origini
În anii 1950, în timp ce o Europă devastată de al Doilea Război Mondial încerca să se reconstruiască, Uniunea Europeană de Radio-Televiziune (EBU)[cu sediul în Elveția] a înființat o comisie ad hoc pentru găsirea de idei prin care ar putea să unească țările membre EBU în jurul unui „program deschis de divertisment”.
La o ședință a comisiei ținută în Monaco în ianuarie 1955, directorul general al televiziunii elvețiene, Marcel Bezençon, a conceput ideea unui concurs muzical internațional în care țările să participe într-un program televizat care să fie transmis simultan în toate țările uniunii.
Competiția s-a bazat pe Festivalul de Muzică de la Sanremo, ținut în Italia, și a fost, de asemenea, privit ca pe un experiment tehnologic în televiziunea live, fiindcă, pentru acea perioadă, aducerea mai multor țări într-o rețea de transmisiune internațională largă era considerată un proiect ambițios
Conceptul, cunoscut atunci ca „Eurovision Grand Prix”, a fost aprobat de Consiliul General al EBU la o ședință ținută la Roma pe 19 octombrie 1955 și s-a decis ca primul concurs să aibă loc în primăvara anului 1956 la Lugano, Elveția. Numele „Eurovision” a fost utilizat pentru prima oară în relație cu rețeaua EBU de către jurnalistul britanic George Campey în tabloidul Evening Standard, în 1951.
Prima ediție s-a ținut în orașul Lugano din Elveția, pe 24 mai 1956. 7 țări au participat, fiecare trimițând câte 2 cântece. Aceasta a fost singura dată când țările au fost reprezentate de mai mult de un cântec; începând din 1957, fiecare țară participantă a avut un singur cântec reprezentant. Această ediție a fost câștigată de țara-gazdă, Elveția.
Format
Formatul concursului s-a schimbat de-a lungul anilor; totuși, principiile de bază au rămas aceleași: țările participante înscriu cântece care vor fi, apoi, interpretate live într-o emisiune TV transmisă în direct simultan în țările ce aparțin Rețelei Eurovision. Prin „țară”, ca participant, se înțelege un post TV din țara respectivă de obicei, postul public al țării.
Evenimentul este găzduit de una dintre țările participante, fiind transmis de acolo. În timpul emisiunii, după ce toate cântecele sunt interpretate, fiecare țară acordă voturi cântecelor participante, cu excepția celui care reprezintă țara respectivă. La sfârșit, cântecul câștigător, cel care va fi adunat cele mai multe puncte în urma votului, este interpretat din nou. Câștigătorul primește, pur și simplu, onoarea de a fi câștigat, deși este obișnuit ca textierii și compozitorii cântecului învingător să obțină și un trofeu; în plus, națiunea câștigătoare este invitată să găzduiască evenimentul în anul următor.
Programul este invariabil deschis de unul sau mai mulți prezentatori care salută privitorii. De cele mai multe ori, țările se folosesc de oportunitatea de a găzdui un concurs cu o audiență internațională și pentru a intercala periodic imagini de promovare turistică. Segmentul de votare al emisiunii este, de obicei, precedat de un intermediu, care poate fi reprezentat de orice formă de divertisment. Fiecare transmisiune în direct este precedată și urmată de logoul EBU/Eurovision, acompaniată de motetul „Te Deum”, compus de Marc-Antoine Charpentier.
De regulă, finala Concursului Muzical Eurovision se desfășoară primăvara, într-o seară de sâmbătă, la ora 19:00 UTC (22:00 EEST). În genere, este aleasă pentru acest scop o seară de sâmbătă din luna mai, deși au existat și excepții — în 1956, a fost într-o joi, iar în 1979, a fost în martie.
Găzduire
Cea mai mare parte a costurilor necesare producerii concursului sunt acoperite de sponsori comerciali și de contribuții aduse de alte țări. Competiția este considerată o oportunitate unică de a promova țara-gazdă ca destinație turistică. În 2005, Ucraina chiar a eliminat necesitatea vizelor pentru vizitatorii din UE, pentru a facilita călătoriile în perioada concursului.
Pregătirile evenimentului încep la câteva săptămâni după victoria țării-gazde în ediția precedentă și după confirmarea de către aceasta că intenționează și este capabilă să găzduiască evenimentul. Sunt alese un oraș-gazdă(de regulă, capitala) și o sală de spectacole potrivită. Cele mai mari săli în care a avut loc competiția au fost stadionul Parken (în Copenhaga aproximativ 38 000 de spectatori în 2001) și Arena Esprit (în Düsseldorf; 36 500 de spectatori în 2011). Cea mai mică localitate-gazdă a fost Millstreet, Irlanda (1993). Satul avea o populație de 1 500 de locuitori, deși Green Glens Arena are o capacitate de 8 000 de persoane.
Facilitățile de cazare și presă din vecinătate sunt mereu de luat în considerare în alegerea unui oraș și a unei săli. În 2005, la Kiev, nu au existat suficiente camere de hotel; de aceea, organizatorii concursului au cerut guvernului ucrainean să împiedice rezervările pe care EBU nu le putea controla prin delegațiile oficiale, lucru ce a dus la anularea mai multor rezervări deja făcute.
Temă și logo
Logoul generic utilizat în prezent a fost introdus cu ocazia Concursului Muzical Eurovision 2004, pentru a crea o identitate vizuală constantă. Steagul țării-gazdă apare în forma de inimă din logoul generic. În fiecare an, gazda creează o subtemă care este, de regulă, însoțită de un sublogo și de un slogan.
2021
2010